Majoritatea, am
avut in viata momente in care ne-am
intrebat: eu cand am mai fost aici?! Sau am avut senzatia ca am mai facut un
lucru, chiar daca e prima data cand il facem! Sau ca am mai fost pe nu stiu ce
strada dintr-un oras din lumea aceasta, chiar daca e prima oara cand ajungem
acolo. Se intampla sa ne treaca o imagine prin minte, atat de familiara, dar
tot atat de straina noua.
Omul, ca o
fiinta curioasa si cu o minte inovatoare cauta tot felul de explicatii. Multi
cred sau incep sa creada in reincarnare, avand
la baza acele senzatii mai sus amintite la care se adauga si crezul
anumitor religii orientale atat de cautate in ziua de azi[1].
Ca suntem
religiosi si credem in Creatie, sau nu credem in Creatie ci credem in
evolutionism, tot avem ceva in comun: ambele idei pornesc de la nimic[2].
Tinand cont ca eu sunt crestin, crestin ortodox, am sa tratez aceasta problema
din punct de vedere religios. Sfanta Scriptura ne spune ca Dumnezeu a facut
lumea din nimic. Tot aici aflam ca Dumnezeu l-a facut pe om (Adam) din pamant
aburit - ,,Ci numai abur iesea din pamant si umezea toata fata pamantului. Atunci,
luand Domnul Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om si a suflat in fata lui
suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie”[3]
– dupa ce i-a dat forma, i-a dat chipul si asemanarea Sa; a suflat asupra lui
duh de viata si asa a devenit viu, a primit suflet in el, a fost indumnezeit.
In cartea: Sf. Maxim Marturisitorul scrisa de prof. S. L. Epifanovici, am gasit
cel mai corect explicata armonia omului: ,, El este lumea mica in cea mare,
microcosmosul, ce uneste in sine lumea inteligibila si cea materiala. El
apartine fiecarei dintre aceste lumi prin natura sa (prin suflet si trup) si
fiecare dintre ele il cuprind prin energiile sale – prin cugetare si simtire.
Ambele lumi sunt aduse de el intr-o unitate stricta. Fiecare putere a
sufletului sau se afla intr-o relatie armonioasa cu simturile trupului si
organele corespunzatoare lor. Fiecare element al cunoasterii sensibile ofera,
ca un simbol, o baza pentru cea inteligibila.”[4]
Revenind la istorisire, aflam ca Dumnezeu a considerat ca omului nu-i sta bine
singur, asa ca i-a facut o pereche, pe Eva. S-a facut trup din trup si suflet
din suflet; suflet de la Dumnezeu, creatorul sau, prin cel creat. Cei doi stau
la baza tuturor oamenilor,, si a pus Adam femeii sale numele Eva, adica viata,
pentru ca ea era sa fie mama tuturor celor vii”[5]
Despre facerea omului am sa citez o poveste arhaica:
,,După ce Dumnezeu a făcut Pământul, născoci apoi toate soiurile de animale, de
păsări și de vietăți din aier, din pământ și din apă. După asta făcu pomii și
iarba câmpului și florile cele cu miroasnele. și era lumea toată ca un vas
mălțuit, de să tot trăiești și să nu mai îmbătrânești. Dumnezeu se plimba
bucuros prin toate locurile și, ca un cospodar bun, mai ridica un deal, dacă i
se părea prea mic sau mai adâncea o vale, ca să curgă mai bine un pârâiaș, or mai
netezea vre-un șes, ca să aiba vedere mai frumoasă și mai întinsă. De! Ca omul,
care vrea ca lucrul lui să fie lucru bun și cu folos. Dracul îl întovărășa,
ținându-se mereu cipcă de poalele lui, temându-se să nu mai facă Dumnezeu ceva
și el să nu fie față. În schimb, tot mereu critica. Ba că asta nu-i bine, ba că
asta s-ar fi potrivit dincolo și nu aici, or că apa ar trebui să meargă la deal
și nu la vale. În sfârșit să nu tacă și el din gură. Dumnezeu tăcea și-și râdea
în barbă. Odată însă avu și Dracul dreptate.
- Doamne, îi zise el atât amar de pământ și nici o
vietate care să lucreze și să mai inveselească. Cât întorci capul, nu vezi
decât pamânt și iar pământ. Dumnezeu se uită la el și dădu din cap.
-
Ai dreptate, măi Nefârtate, dar cu ce să umplem noi pământul?
Dracul bucuros că l-a aflat Dumnezeu deștept, îi spuse
că va face el ceva, de o să-i placă și lui Dumn Am să fac o vietate
asemănătoare mie şi dacă vom fi doi sau mai mulţi, mai uşor ne scăpăm noi de
Dumnezeu. Dumnezeu îi ghici însă gândul, dar se făcu bucuros de propunerea lui
şi-l lăsă să lucreze.
Dracul a luat lut şi a făcut o momâie, care vroia să
aducă cu el şi după ce îi făcu gură, ochi, nas şi urechi, o puse în picioare şi
începu să strige la ea să se mişte. Dar momâia, pas să se mişte. Stătea holbată
ca o altă arătare şi tot lut rămânea. îi puse atunci o trestie în gură şi
începu să-i sufle aer din pietul lui, doar a învia-o. Dar truda îi fu
zadarnică, pentru că duhul diavolului nu a putut-o însufleţi. Si se năcăjea
Dracul de era tot numai apă. Şi iată că trece pe acolo Dumnezeu:
— Ce faci acolo, Diavole!
— Om, Doamne!
— Măi, măi! făcu a mirare
Dumnezeu. Şi mişcă?
— Nu, Doamne. Cât duh i-am
suflat şi el tot pământ rămâne.
—
Ei! nu l-ai fi făcut bine. Ia vino mâine pe la mine să vezi
ce-am să fac eu.
Şi s-a apucat Dumnezeu de lucru. A luat os din piatră,
cane din lut, sânge din rouă, auzul din vânt, frumuseţe din Soare, suflet din
duhul sfânt şi minte din slava îngerilor şi 1-a făcut pe om după chipul şi asemănarea
sa. Şi poruncindu-i să se mişte, s-a mişcat.
Când a văzut Dracul că la Dumnezeu i-a reuşit, ceea ce a vrut să facă el
şi că nu va mai avea ajutor să-1 răstoarne pe Dumnezeu din împărăţia lumii, s-a
înciudat straşnic şi a făcut jurământ de afurisenie că nu se va lăsa până nu-1
va lua pe om de sub stăpânirea lui Dumnezeu. De aceea şi până astăzi, Dracul caută
prin toate tertipurile să puie stăpânire pe om. Şi pentru că trupul îi e mai
slab, fiind făcut din acelaşi lut, din care a frământat şi Dracul momâia lui,
Dracul asupra lui dă cel mai mare asalt. îl chinuieşte, cât trăieşte omul, în
toate chipurile, îi trimite boli şi felurite feluri de bube şi beteşuguri, iar
mai apoi îl dezlipeşte de suflet şi-1 lasă pământului să putrezească şi
viermilor să-1 mănânce. Sufletul, însă, fiind fărâmă din duhul sfânt, se luptă
tot timpul cu vicleşugurile lui Satana şi când Diavolul a pus stăpânire pe
trupul omului, sfărămându-1, el se ridică Ia Dumnezeu”.[6]
Adam a primit suflarea de viata de la Dumnezeu. Din Adam a primit trup si
viata Eva ,, Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; si, daca
a adormit, a luat una din coastele lui si a plinit locul ei cu carne. Iar
coasta luata din Adam a facut-o Domnul Dumnezeu femeie si a adus-o la Adam. Si
a zis Adam: iata acesta-i os din oasele mele si carne din carnea mea; ea se va
numi femeie, pentru ca este luata din barbatul sau”[7].
Noi am primit suflare de viata de la Dumnezeu prin parintii nostri. Fiecare om a primit
sufletul lui propriu. Sufletul nu se consuma, nu se transmite[8];
el se primeste de la parinti, dar este unicat, este propriu, personal. Negresit
am putea face o analogie intre suflet si teoria conservarii impulsului ce ne
descopera ca nimic nu se consuma ce totul se transforma; si sufletul, se
imparte de la Dumnezeu incontinuu prin nastere dar el nu se sfarseste
niciodata.
Sufletul, despre care am spus ca vine de la Creator implinit prin creatia
Lui; si despre care am spus ca niciodata nu se sfarseste chiar daca se da mai
departe[9],
se poate compara analog cu Sfanta Impartasanie, respectiv Trupul si Sangele lui
Hristos. Cu Acestea ne impartasim zilnic...de mii de ani, dar totusi ele nu se
sfarsesc.
Sufletul il primim de la Dumnezeu in trup, trupul il are toata viata lui
pamanteasca[10].
Dupa moartea trupului, cele doua se despart; adica, trupul merge acolo de unde
a venit, in pamant, iar sufletul merge la Cel de unde a venit, la Dumnezeu.
Viata se intoarce la Viata.
Pana aici cred ca s-au clarificat cateva probleme despre originea
trupului si a sufletului. In continuare o sa fac referinta si la numere. Viata
pe pamant a inceput de la Adam respectiv Eva. Numeric a pornit de la una, doua
persoane; intregit putem spune ca a pornit de la doua suflete. Cei care cred in
reancarnare spun ca dupa ce trupul unui om moare, sufletul lui migreaza in alt
trup. Dar ce ne facem?! Matematic dar si logic nu da nicicum; din doi nu se pot
face sase miliarde – acum suntem sase miliarde de oameni pe pamant. Unii ar
putea argumenta acuma ca erau doi oameni la inceput, dar erau si animalele, iar
sufletul se spune ca merge de la om la animal si de la animal la om. Dar si asa
tot exista o problema numerica. Poate ca la inceput erau sase miliarde – doi
oameni si restu animale; numai ca si animalele in acest timp s-au inmultit...nu
numai oamenii; inca au aparut si cateva mii de specii in tot acest timp.
Lasam si matematica la o parte si incepem sa ne intrebam ca ce facem cu
atata informatie stransa in cateva mii sau milioane de ani[11].
Oare este posibil sa purtam sufletul stramosilor nostri? Este foarte adevarat
ca de multe ori tragem noi pentru pacatele stramosilor nostri[12]!
Este adevarat cand spunem ca mostenim gena stramosilor nostri, dar este
imposibil sa mostenim sufletul stramosilor nostri.
Daca ar fi sa luam in calcul posibilitatea reincarnarii, care spune ca un
suflet migreaza in alt trup, automat se pierde legatura de sange; aceasta
posibilitate ar fi cat de cat valida daca ar fi vorba doar de o migratie strict
umana. Dar, de parca nici asa nu este destul, sa nu uitam de cei care
promoveaza reincarnarea, spun ca sufletul poate lua si ,,trup” de animal sau
orice vietate. Oare ce se intampla cu sufletul meu daca se reincarneaza intr-un
tigru? Cum mai iau eu in calcul spalarea pacatelor dintr-o alta viata? Sau ce
nu am invatat eu in viata aceasta de trebuie ca sufletul meu sa se reincarneze
intr-un tigru? Dar sa privim si invers, ce a facut tigrul de trebuie sa
corecteze din trupul meu?
Citeam un articol: ,, 9 motive sa credem in reincarnare” , iar acest
articol in loc sa ma faca sa aprob posibilitatea reincarnarii m-a facut sa gasesc
alte cateva motive in plus la ceea ce incerc sa transmit aici. Nu am sa pun pe
foaie toate acele noua motive; am sa ma rezum doar la cateva care sunt de-a
dreptul interesant de provocatoare. Scrie acolo ceva despre copii prea
talentati carora li se mai spune si
,,prodigy”[13],
iar acesti copii poseda un talent sau o aptitudine deosebita in special in
domeniul stiintelor sau artelor. Aici se aduce ca exeplu celebrul Wolfgang
Amadeus Mozart, care la varsta de patru ani compunea partituri simple iar in
adolescenta compunea chiar simfonii intregi. In acest exemplu se pleaca de la
prezumtia – marturisita chiar de compozitor – ca ar fi fost muzician de multe
ori inainte. Despre Mozart, Karl Barth spune atat de frumos - concluzionand operele sale – ca, creatia in
totalitatea ei isi slaveste Creatorul si, ca atare, este perfecta.[14]
La fel se spune si despre matematicianul
Blaise Pascal, care a reusit sa puna bazele geometriei proiective la varsta de
16 ani; despre el se spune ca ar fi fost profesor de matematica intr-o viata
anterioara. Stiinta moderna, atribuie aceste talente rare unor reactii chimice la
nivel cerebral. Personal, dau crezare stiintei si o sa explic pe parcursul
acestei lucrari de ce. Un alt argument, este cel al unui recunoscut cercetator,
doctorul Ian Stevenson, un psihiatru apreciat in statul american Virginia, a
studiat aproape trei mii de copii cu varste intre patru si zece ani. El a
descoperit ca acesti copii isi ,, aminteau” identitatile lor din vietile
trecute, detalii privitoare la rude etc. Se spune ca unii s-au identificat atat
de bine cu vietile anterioare incat au preferat sa fie apelati pe fostele lor
nume. Aici intervine din punctul meu de vedere problema. De unde exista
siguranta ca toate aceste informatii sunt corecte? Oare cum se poate dovedi
acest lucru pana in cel mai mic detaliu? Toata aceasta cercetare a doctorului
I.S. despre care se spune ca nu a folosit hipnoza seamana foarte bine cu
regresia hipnotica. Regresia hipnotica, indelung contestata, in care subiectii
sunt indusi in starea de hipnoza si condusi in trecut, prin viata lor prezenta,
in copilarie si mai apoi in vremea de dinainte sa se nasca...adica intr-o viata
anterioara. Acestia dau detalii foarte ,, exacte” despre vietile lor
anterioare, detalii care nu pot fi verificate. Exista un fenomen numit criptomnezie,
care se manifesta prin tendinta individului de a citi o carte sau a vedea un
film si a asimila informatiile astfel descoperite ca si cum ele ar face parte
din viata anterioara.
[1] De notat este faptul ca si in Sfanta Scriptura gasim nenumarate
versete care atesta faptul ca inca din Vechiul Testament se credea in
reincarnare.
[2] In Sfanta Scriptura se spune ca Dumnezeu a facut lumea din nimic,
ceea ce exclude prezumtia unei materii preexistente
[3] Fac. 2, 6-7
[5] Fac. 3. 20
[7] Fac. 2. 21-23
[8] Aici intelesul de ,,nu se transmite” inseamna ca el se primeste de
la Dumnezeu prin parintii nostri, dar nu ca o ,,bucatica” luata din sufletul parintilor, ci ca un
suflet nou
[9] Sufletul, aici, are sensul de viata care se transmite. O viata se
naste din alta viata fara ca viata ,, mama” sa se sfarseasca, sa moara. Copilul
primeste de la Dumnezeu prin mama un suflet, o viata noua.
[10] Ncidecum nu fac referire la o alta viata a trupului.
[11] Dupa Scriptura timpul de la creatie pana in prezent se rezuma la
cateva mii de ani, mai exact peste 3760 de ani. Stiintific, se spune ca de la
aparitia omului pana in prezent sunt mai bine de 5 milioane de ani.
[12] Aceasta afirmatie este impartasita de numerosi Parinti ai bisericii
care au scris despre acestea
[13] Marturisesc ca este un cuvant nou pentru mine si nici nu vreau sa
incerc sa-l descopar, sa intru in etimologia lui
[14] Karl Barth – Dogmatica Bisericii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu