A tolera, înseamnă a avea bunul simț de a nu fi
egoist și a înțelege că, ceva, ce pentru tine este poate lipsit de importanță,
pentru altul vine pe primul loc. Lipsa toleranței este egoism iar egoismul –
probabil – este sursa tuturor relelor din lume.
Deasemenea, toleranța este respectul, acceptarea și
aprecierea bogăției și diversității culturilor lumii noastre, felurilor noastre
de expresie și manierelor de exprimare a calității noastre de ființe umane. Ea
este încurajată prin cunoașterea, deschiderea spiritului, comunicație și
libertatea gândirii, conștiinței și credinței. Toleranța este armonia în
diferențe. Ea nu e doar o obligațiune de ordin etic; ea este de asemenea și o
necesitate politică și juridică. Toleranța e o virtute care face ca pacea să
fie posibilă si care contribuie la înlocuirea culturii războiului cu o cultură
a păcii.
Toleranța este responsabilitatea care susține
drepturile omului, pluralismul (inclusiv pluralismul cultural), democrația și
Statul de drept. Ea implică respingerea dogmatismului (până la o limită) și
absolutismul, confirmând normele enunțate în instrumentele internaționale cu
privire la drepturile omului.
Toleranța nu este nici concesie, nici condescență ori
indulgență. Toleranța este, mai ales, o atitudine activă generată de
recunoașterea drepturilor universale ale persoanei umane și libertăților
fundamentale ale altora.În nici într-un caz,
toleranţa nu poate fi invocată pentru a justifica violarea acestor valori fundamentale. Toleranţa
trebuie să fie practicată de indivizi,
grupuri şi state „În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă"[1] „Dați tuturor cinste"[2].
În conformitate cu
respectarea drepturilor omului, a practica toleranţa, nu înseamnă nici a tolera
nedreptatea socială, nici a renunţa la propriile convingeri, nici a face
concesii în această privinţă. Ea semnifică acceptarea faptului că fiinţele
umane, care se caracterizează natural prin diversitatea aspectului lor fizic,
prin situaţia lor, felul de exprimare, comportament şi prin valorile lor, au
dreptul de a trăi în pace şi de a fi cele care sunt. Ea semnifică, de asemenea,
că nimeni nu trebuie să-şi impună propriile opinii altuia, în schimb ele pot fi
prezentate.
În lumea modernă,
toleranţa e mai necesară ca oricând. Noi trăim într-o lume marcată de
mondializarea economiei şi accelerarea mobilităţii, comunicaţiei, integrării şi
interdependenţei, migraţiilor şi deplasărilor de mare amploare ale
populaţiilor, urbanizării şi mutaţiilor în sfera formelor de organizare
socială. Din moment ce nu este nici într-o parte a lumii o situaţie care să nu
se caracterizeze prin diversitate, creşterea intoleranţei şi confruntărilor
constituie o ameninţare potențială pentru orice regiune şi nu e vorba aici de o
ameninţare ce s-ar limita la o anumită ţară, ci de o ameninţare universală.
Toleranţa e necesară
atât între indivizi cât şi în cadrul familiei şi comunităţii. Promovarea
toleranţei şi modelarea atitudinilor faţă de diferite opinii, în sensul unei
deschideri reciproce şi al solidarităţii, urmează să aibă loc în şcoli şi
universităţi şi prin intermediul educaţiei non-formale, acasă şi la locul de muncă[3].
Mijloacele de informare în masă, sunt în măsură să joace un rol constructiv, în
acest sens, favorizând dialogul şi dezbaterile libere şi deschise, propagând
valorile toleranţei şi evidenţiind pericolul indiferenţei faţă de expansiunea
ideologiilor şi grupurilor intolerante. Totuşi aceste mijloace de informare în
masă, în loc de a juca acest rol constructiv, vechiul ideal al
fotojurnalismului, de exemplu, de a expune realitatea fără interpretare,
nealterată de raţiuni pragmatice, a fost înlocuit cu ambiţia profesională de a
expune şi denunţa o opinie sau o persoană. Aici ar fi ca şi exemplu cazul
Tanacu. Dar acest subiect rămâne de discutat.
În toată lumea urmează a fi întreprinse măsuri în vederea
asigurării egalităţii în demnitate şi drepturi pentru grupuri şi indivizi.
Pretutindeni unde este necesar în acest sens, o atenţie deosebită va fi
acordată grupurilor vulnerabile dezavantajate din punct de vedere economic sau
social, astfel ca să le fie asigurate protecția legii şi măsurile sociale, mai
ales, în materie de locuinţă, muncă şi sănătate, cât şi în sensul respectării
autenticităţii culturilor, valorilor lor şi facilitării, în special prin
educaţie, a promovării şi integrării lor profesionale şi sociale.[4]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu